Foștii miniștri Ramona Mănescu și Radu Stroe vor fi audiați în dosarul accidentului din Apuseni

Foștii miniștri Ramona Mănescu și Radu Stroe vor fi audiați în dosarul accidentului din Apuseni
Publicat: 09/12/2014, 12:57

Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor, și Radu Stroe, fost ministru al Internelor, au fost citați, săptămâna trecută, să se prezinte în 9 decembrie la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a fi audiați în legătură cu producerea accidentului din munții Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion au murit, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Cei doi foști miniștri au anunțat procurorii că, din motive obiective, nu se pot prezenta marți, astfel că audierea acestora a fost amânată pentru o dată ulterioară.

Și șeful STS, Marcel Opriș, va fi chemat la Parchetul instanței supreme pentru a da declarații în același dosar, au mai spus sursele citate, fără a precizat data la care acesta va fi audiat.

În acest dosar, procurorii au decis începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, dar și pentru neluare și nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.

Procurorii Parchetului instanței supreme l-au audiat, în 5 decembrie, pe fostul director al Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) Aleodor Frâncu.

În cadrul anchetei desfășurate de Parchetul instanței supreme, ROMATSA a trimis, în urma solicitării venite de la procurori, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituții, în timpul zborului aeronavei. Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secției Parchetelor Militare au mai cerut de la ROMATSA și documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului.

De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicații Speciale fișele de caz referitoare la accidentul aviatic și procedura urmată de operatorii Serviciului 112, de la sesizare și până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaționale și protocoalelor în vigoare. Procurorii au solicitat STS declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum și relații privind tehnicile de localizare a apelanților acestui serviciu.

Procurorii au mai solicitat, de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), relații privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgență 112 și facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.

De asemenea, s-au mai primit de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării documentele prezentate în ședința din 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, dar și , înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării, venite de la Școala Superioară de Aviație Civilă.

Anchetatorii au la dosar și raportul preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS), document primit de la Ministerul Transporturilor.

De asemenea, au fost audiați ca martori angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naționale, controlori de trafic aerian, conducerea și personalul Școlii Superioare de Aviație Civilă, ofițeri de rang superior din Jandarmeria Română și Inspectoratului General al Aviației Civile, angajați ai Serviciului de Ambulanță București – Ilfov.

Părinții și sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declarații în anchetă, iar procurorii le-au pus la dispoziție dosarul.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba. În accident au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×